Anti-eroi

Teama de a inventa super-eroi, pe model hollywoodian, a dus la apariția unor protagoniști cu care empatia scârțâie, care, de la prima fotogramă, îți cam taie orice chef de a comunica afectiv. Sunt vietăți cu care spectatorul normal (a se citi care-nu-nutrește-sentimente-de-ură-de-sine) întreține o relație de perfectă indiferență.

E normal. Este un fel de a ignora nevoia intrinsecă a spectatorului de a se identifica cu binele. De a scana peisajul poveștii în căutarea valorilor pozitive. Nu ne lăsăm cuceriți doar de personaje excepționale. Dar nu ̎”migrăm”, sufletește, decât în ființe luminoase. În care răul, chiar dacă există, pare mereu surclasat de o virtute nebănuită.

Nu pierde din vedere setea, legitimă, a naturii umane de eroism. De aventură. De personaje admirabile.
Nu e scenaristică, așa e specia.