Le public ne sait pas ce qu’il veut

Bresson, în Notes sur le cinématographe“Le public ne sait pas ce qu’il veut. Impose-lui tes volontés, tes voluptés.”

Ceea ce nu este o invitație să ignori așteptările spectatorului. Dorințele tale, voluptățile tale trebuie spuse făcând efortul de a vorbi o limbă omenească. Graiul pământenilor obișnuiți. Care nu e în primul rând cel al rațiunii, ci cel al seducției și al spectacolului. Nu o ști publicul să-ți explice ce vrea, dar de vrut vrea ceva. Iar acel ceva nu este ineditul tău punct tău de vedere, neobișnuita ta viziune. Nu imediat și nu mai ales. Impune-ți dorințele și voluptățile asupra spectatorului, fără să fi încercat înainte să-i vorbești despre propriile lui dorințe și voluptăți, și tot ce vei reuși este să-i pierzi atenția pe care s-a hazardat să ți-o ofere. Spectatorul obișnuit – și e cu atât mai valabil pentru spectatorul român – nu trebuie convins, n-are gust pentru polemici. Vorbește-i despre el. Certifică-i punctul de vedere. Confiscă-i atenția. Cucerește-l. Fii el. Și-abia atunci, după ce vei fi trecut prin transpirația efortului de a-l înțelege, te vei putea aventura să-l și transfigurezi. Să-l înalți la o eventuală înțelegere superioară, împrumutându-i privirea ta asupra lucrurilor, dorințele tale, voluptățile tale…

Falsa dilemă a fariseilor cu privire la dajdia către Cezar e la fel de vicleană și când vine vorba de cinema. Dă spectatorului cele ale spectatorului și ție cele ale tale.