Scrie pentru ochi

Dialogurile nu sunt sueta. Asculta o conversatie obisnuita intre amici si-ai sa vezi repede ca nu iti doresti asa ceva intr-un scenariu. Sunt multe prea multe balbe, intreruperi si repetitii fara sens, un amestec cel mai adesea inexpresiv si inutilizabil. Sigur, pentru ca dialogurile fac parte din viata, nu e gresit sa spui ca ele trebuie sa faca parte si din poveste. Din poveste, da, dintr-o poveste “in imagini” insa, cu mult mai putin. Prin natura lui, scenariul cere inainte de toate o exprimare vizuala. Nu pune cuvinte in gurile personajelor decat dupa ce ai epuizat toate actiunile fizice in masura sa spuna acelasi lucru. Altfel zis, lasa schimbul de replici sa ramana o solutie de avarie (sau macar de a doua instanta). Ingaduie, pe cat posibil, dialogurilor sa joace un rol minor, sa serveasca mai curand caracterizarii personajelor decat avansarii povestii.

Asta va permite cinemaului sa se deosebeasca de celelalte arte narative prin ce are el mai propriu: miscarea. Iar dialogurilor, in exemplele lor reusite, sa procure povestii un binevenit strat simbolic.