Te(a)ma scenariului

Cel mai abscons, mai neînțeles și mai temut aspect al artei povestirii.

Un scenariu nu e doar o înșiruire de întâmplări și surprize menite să distreze spectatorul. El trebuie să mai facă ceva, trebuie să exprime o temă. O idee dominantă. Într-o exprimare nefericită – un mesaj.

Cei mai mulți scenariști vorbesc despre temă ca despre subiectul poveștii. “E despre Războiul de Secesiune.” “E despre dragostea imposibilă dintre un bărbat și o femeie.” “E despre cum invadează extatereștrii pământul.” And on and on. Or, tema este altceva decât subiectul poveștii. E înțelesul autorului asupra modului în care trebuie trăită viața. Filosofia lui, viziunea lui morală. Ori de câte ori un protagonist se servește de niște mijloace ca să-și atingă scopul, prezinți o situație provocatoare din punct de vedere moral, care pune sub semnul întrebării dacă acțiunea e justă sau nu și care afirmă un argument moral despre cum trebuie trăită viața.

Da, tema este propoziția care “scapă” cel mai adesea conștientului spectatorului. Scenaristul însă este chemat s-o descopere în propria ficțiune și, odată recunoscută, s-o urmărească cu o sănătoasă obsesie.

E adevărul lui care, hopefully, va transfigura într-un mod luminos umorile spectatorului.