Transformarea protagonistului

O poveste in care eroul nu sufera o schimbare, prefacerea in creuzetul necazurilor pe care scenaristul i le asterne inainte, nu este tocmai poveste. O poveste, in sensul deplin al cuvantului, este o “metafora a vietii”. Tocmai pentru ca in viata situatiile-limita sunt schimbatoare de caracter (for better or for worse), tot asa trebuie sa fie ele si in poveste.

Prin urmare, nu te gandi la protagonistul tau ca la o persoana completa, cu o fire definitiva. Sanatos e, dimpotriva, sa percepem protagonistul mai curand ca pe un spectru de posibilitati. Ca pe un divers registru de moduri de a fi. Iar asta inca de la inceput. Speri ca protagonistul tau sa dobandeasca in final maturizarea care il va implini, fa la inceput din el exemplul suprem de naivitate. Vrei ca eroul tau sa sucombe in cinism si resemnare, incepe prin a ne arata un personaj luminos, plin de elan si bunavointa. In acest fel, schimbarea de caracter este momentul in care protagonistul devine (sau esueaza sa devina!) persoana-care-a-fost-chemata-sa-devina de-a lungul intregii povesti. Adica personajul lui profund, un alterego mai concentrat, mai “esential”, opus versiunii lui initiale, asa cum ni s-a infatisat ea la inceputul filmului.