Poezii – Colțuri de București

Stefan Baciu – Cetatea lui Bucur

Colturi de Bucuresti — Fri, 06 Sep 2013 08:55:49 +0000

“Un pumn pestriţ de oameni şi de case
Îşi varsă zgomotul în bulevard,
Scrâşnesc maşini şi-i foşnet de mătase,
Pe brâul tău de umbră şi de fard.
Spinarea ta spălată cu furtunul
Se pleacă sub stindarde şi parăzi,
Dai mâna cu parfumul şi tutunul,
Sonoră Cale, între multe străzi.

Adăposteşti sub cerul larg şi darnic
Bătrâni şi tineri, pâlcuri de zevzeci,
Hrănindu-i cu surâsul tău amarnic,
Trec zdrenţe-n tact – şi tu petreci.

Un vierme eşti, privită din tărie,
Tu-nfuleci prada, ca un şarpe,
Răpeşti lumini şi dai melancolie,
Sunând, perfidă-n sutele de harpe.”

(Calea Victoriei)

(Stefan Baciu, “Cetatea lui Bucur”, 1940)

Vara în capitală

Colturi de Bucuresti — Wed, 12 Jun 2013 11:13:47 +0000

de Ion Minulescu

Au plecat bucureştenii toţi la băi
Şi cu Vara n-au rămas în capitală
Decât morţii şi gardiştii…
Iar pe străzile pustii şi prin odăi –
Praful ce se-ngroaşă zilnic,
Şi-n covoare –
Moliile cu prezenţa lor fatală
Şi cu veşnica lor poftă de mâncare…
De urât că n-are ce să vadă
În monumentala noastră capitală,
Vara umblă toată ziua-n pielea goală
Prin apartamente-nchise

Şi pe stradă –
De la Parcul Carol la Şosea
Şi de la Şosea la Cotroceni,
Însoţită de o droaie de ţigani
Şi de olteni,
Care vând cireşi, rahat şi limonadă
Şi-o poftesc să cumpere şi ea…
Vara însă-i fata de la ţară –
Bleagă şi prostuţă ca o oaie –
Nu ştie că-n capitală
Este şi-o “Baie centrală”,
Şi când simte că-i zăduf din cale-afară
Se răsfaţă-n Dâmboviţa cât îi place,
Ca Suzana clasică, la baie…

Iar pe mal, gardiştii – cască-gură –
O mănâncă cu privirea lor şireată,
Ca bătrânii poftitori de trup de fată,
Şi se-ntreabă:
Ce să-i facă?…
Să-i dea pace,
Sau s-o vâre-n beci la prefectură?…

Salvarea insulei

Colturi de Bucuresti — Tue, 11 Jun 2013 10:52:31 +0000

de Liliana Ursu

în casa,
cît de senină e mărturisirea
freziei către laleaua albă,
în prag de primăvară
cînd copiii au plecat la cules
de leurdă şi de păpădii.

Un pas şi încă unul, o nouă hartă
caligrafiază umbrele noastre
în parcul cu copaci exotici.
Cîndva, sub umbra cireşului japonez
sub care stăm acum
îşi avea atelierul
meşterul de stele,

iar sub laur
se întindeau imperiile ceţii
dinspre nordul tău moldav
“Vezi ce rosteşti deasupra rîului,
memoria lui e nemuritoare”
cum versurile din Luceafăr
pe care mi le-ai recitat în latină
ca o presimţire a fiecărei vocale-regină,
a fiecărei consoane-mareşal.

azi am fost deodată în toate insulele
pierdute:
insula Ada Kaleh,
Insula Şerpilor
Insula Raiului
şi le-am salvat împreună pentru o dimineaţă
în insula cea de toate zilele
din Bucureştiul cel de toate zilele
din acest parc pe sub care trec
un rîu şi un metrou.

o hartă pictată pe un bob de orez
au caligrafiat cuvintele noastre astăzi 13 martie 2007 după Hristos
cînd tu aveai în geantă “Rugăciuni la malul lacului”
şi Acatistul Sfîntului Serafim de Sarov
şi un poem abia început pentru tatăl tău şi povestirile lui de pe front
iar eu purtam pe palme
un stup miniatural
şi-n fiece hexagon auzeam
cum respiră
cîte o rugăciune
la Maica Domnului

Dezamăgire la “Carul cu bere” din București

Colturi de Bucuresti — Mon, 20 May 2013 09:38:34 +0000

de Ion Cicală

La “Carul cu bere”
Se bea berea cu paharul.
Eu speram, măi vere,
Că se bea berea cu… carul.

Era timpul florilor

Colturi de Bucuresti — Mon, 20 May 2013 09:13:46 +0000

de Mircea Cărtărescu

cu vremea, ai capătat statutul de mare putere.
cu trecerea timpului, mi-ai împânzit bulevardele de ambasade, consulate şi reprezentanţe
iar azi, pe şoseaua dorinţelor mele
îţi trimiţi ochii albaştri ca două mercedesuri spălate proaspăt
cu parbrizele înfulecând frunzişul roz de castani.
ai devenit o mare putere străină.
din zodiac, sateliţii tăi mă fotografiază în mii de poziţii, îmi spionează secreţia insulinei
iau interviuri până şi trusei mele de bărbierit
şi îmi învrăjbesc de moarte numele cu prenumele, vârsta cu sexul
anotimpul cu troleibuzul, tiroida cu steaua
pe când în crivăţul de pink floyd îmi beau cu orbire cafeaua.
de-acum, până şi şoferului tău mă adresez cu efendi
până şi lustragiului tău îi dau voie să-mi zică băiete
îi spun da, massa, guleraşului tău cu dantelă
îi croiesc şi agrafei tale de păr rochii din zeci de metri pătraţi de vitrină
vin într-un suflet când lenea ta clopoţeşte…
parcă eşti un păun, cu bucureştiul înfoiat în spatele tău.
hoteluri clipind, damele pâlpâind, pietrele din pavaj absolvind cibernetica
ministerele, institutele, tarabele respirând pulberea aurie a cinematografelor dizolvate
în aer
amurgurile cele mai galbene
zorii cei mai negri
moartea cea mai statistică rostogolindu-şi buclele prin fundaţiile
şi canalele şi metrourile şi anemia şi stressul albastru
al magazinelor de radiouri, televizoare, pick-up-uri, casetofoane,
microfoane, discuri, căşti, şteckere, prize amestecate în saliva unei
nostalgii de culoarea locomotoarelor de serviciu încremenite lângă
peroanele gării obor
şi până şi pensionarii cântarelor de precizie
şi toţi invalizii care vând ilustrate în relief şi lozuri în plic
s-au lepădat de mine pentru râsul tău înţolit, sastisit,
inamic.
lasă-ţi lumea ta uitată,
aşterne un strat de pudră peste imperiul tău ieşit ca un coş pe tenul bronzat al amiciţiei
noastre
declară-mă independent,
să mă descurc cu rezervele mele de manioc, patate şi tapioca,
converteşte-mă în ceva mai puţin dureros,
înveleşte-mă cu o florească mai caldă,
flutură-ţi pleoapa ca o scânteie electrică şi îndoaie-ţi genunchiul
ca să îmi pot pune în fine pe roate
afacerea mea cu ezitări colorate
în serile acelea care, zice-se mai revin…
(era timpul florilor
era anotimpul dragostei
era deceniul războiului nuclear
era crima perfectă din zece mâine mititei
era ali-baba şi cei douăzeci şi patru de ani
era pieptul tău gri trecând cu un decibel de rasă în zgardă
era o flacără de magneziu îmbrăţişând o petardă.)
ai devenit, femeie, o mare putere străină.
ai devenit marea iubire a plămânilor mei
ploaia mea te curbează în orice boabă, apartamentul meu este cutia ta de pantofi
ţie îţi trimite în fiecare zi ura mea trandafiri cu bilet,
pre tine moartea te iluminează
imperiu bancar şi discret,
cauciucată zarază.

Bucureşti

Colturi de Bucuresti — Mon, 20 May 2013 09:12:27 +0000

de Ion Bănuţă

Te ştiu de mult, bătrâne Bucureşti,
şi de mă duc voios şi lin pe cale
te simt în toate cât de tânăr eşti
şi-adânc mă plec în umbra faimei tale.

(…)

Şi ochii mari pe esplanade-i plimb,
când cresc în jururi splendide palate,
cu draga mea priviri de soare schimb,
de fericire beat pe jumatate.

Oraş de lume nouă şi de vis –
cum nu-l visară nici chiar temerarii –
pe veci tristeţea-n raclă ai închis,
şi joacă peste ea doar făurarii.

1959

Unui orb

Colturi de Bucuresti — Mon, 20 May 2013 09:11:50 +0000

de Octavian Goga

– Cu prilejul bătăilor de flori de la Bucureşti –

Când te vedeam demult, odinioară,
Cum dibuiai în trista-ţi promenadă,
Sărmane orb, cumplita ta corvadă
Simţeam că-n ochi o lacrimă-mi coboară…

Pupilele ursite să nu vadă
Pământul vechi cu vechea lui comoară,
Făceau atunci amarnic să mă doară
Întunecata orbilor baladă.

Azi când apari rătăcitor în lume,
Prin praf, prin râs, prin chiot şi prin glume,
Printr-echipaje vesele de gală…

Azi nu te plâng, căci nu ţi-e dat, ca mie,
Să vezi în drum sălbatica orgie
Din biata noastră ţară neutrală…

Prin Bucureşti, după ploaie

Colturi de Bucuresti — Mon, 20 May 2013 09:10:42 +0000

de Maria Banuș

Poate că asta e clipa şi ora
când toate celulele vechi au murit,
(o dată la şapte ani, cum se pare)
şi cele noi sunt în stare de prunc şi de mugure,
şi fac primii paşi cu mine-n luminacastanilor.
E atât de uşoară după-amiaza de iunie,
din petice trandafirii şi brumate,
din cer şi asfalt cum e moarul,
sub tuneluri de frunze însorite şi ude.
Cu ce-am meritat, cu ce-am plătit ora de graţie?
Poate cu anii trăiţi între molii de slove şi gânduri,
poate cu umbra spânzurătorilor,
poate cu nuanţa de scrum a surâsului meu,
dar cum se poate plăti acest roz neatins, vegetal,
în ora flamingo, în buna vestire-a castanilor?

Din volumul Maria Banuş – Zăbale rupte
Poeme rostite la Radio, 1999
http://www.edituracasaradio.ro/prod.shtml?grp=2&cat=13&prod=169

Cişmigiul

Colturi de Bucuresti — Mon, 20 May 2013 09:09:44 +0000

de Ştefan Octavian Iosif şi Dimitrie Anghel
(“Caleidoscopul lui A. Mirea”)

Penultimele frunze s-au strecurat pe-alee,
Şi salcia cochetă cu plete elegiace,
Ce se privea în apă cu drag ca o femeie,
A pleşuvit cu totul …Prind fulgi de-omăt să joace.

Platanii, uriaşii grădinii, se despoaie
De coaja lor frumoasă, ca dupa scarlatină …
S-a ramolit acuma şi falnica gherghină
Zvârlindu-şi, ca în Lenau, pe vânt pălita foaie.

Ca un calic ce-ar cere la trecători pomană
Un tei la o răscruce întinde-un ram schilod
Şi vântul milogeşte o tânguire vană,
Dosind, ca bani de aur, al frunzelor norod.

O foaie de catalpă pe-o bancă solitară
Cum sta uitată-ţi pare un pergament pierdut
Al cine ştie cărui poet necunoscut,
Ce a dormit pe-acolo în nopţile de vară …

Un carpen îşi aşteaptă să-i vie spânzuratul,
Cu legănări de pendul să-şi mişte umbra-n lună …
Acuaticele lebezi au îndrăgit uscatul
Ca nişte simple gâşte …Fanfare nu mai sună ;

S-au dus şi doici, şi bone şi mândri vistavoi …
Cu florile în seră închis stă grădinarul …
Şi trist e Cişmigiul precum e calendarul,
Din care-o mâna rupe cele din urmă foi …

De vorbă cu iarna

Colturi de Bucuresti — Mon, 20 May 2013 09:08:44 +0000

de Ion Minulescu

M-am întâlnit cu Iarna la Predeal…
Era-mbrăcată ca şi-acum un an,
Cu aceeaşi albă rochie de bal,
Păstrată vara sus, pe Caraiman…

Călătoream spre ţara unde cresc
Smochine, portocale şi lămâi…
Eram într-un compartiment de clasa I,
Cu geamul mat, pietrificat de ger,
Şi canapeaua roşie de pluş,
Sub care fredona-n calorifer,
Sensibil ca o coardă sub arcuş,
Un vag susur de samovar rusesc…

Şi-am coborât în gară, pe peron,
Să schimb cu Iarna câteva cuvinte…
Venea din Nord,
Venea din Rosmersholm
Din patria lui Ibsen şi Björnson,
De-acolo unde,-n loc de soare
Şi căldură,
Înfriguraţii cer…
Literatură…
Şi m-a convins c-acolo-i mult mai bine
Decât în ţara unde cresc smochine,
Curmale, portocale şi lămâi,
Şi din compartimentul meu de clasa I
M-am coborât ca un copil cuminte
Şi m-am întors cu Iarna-n Bucureşti…

O! Tu, sfătuitoarea mea de azi-nainte,
Ce mare eşti,
Ce bună eşti,
Ce caldă eşti!…