Șerban Cioculescu – Amintiri literare bucureştene

“Nicăieri nu era, în interbelic, mai justificată sintagma “republica literelor”, decît la cafenea. La aceeaşi masă se puteau aşeza, uneori şi neinvitaţi şi chiar şi puţin dezirabili, scriitori tineri şi necunoscuţi, dintre cei mai dezgheţaţi. Ceilalţi, timizii, rezemaţi de bara de alamă de la faţada dinspre Calea Victoriei, priveau cu jind pe “maeştrii” sau edecurile literaturii, instalaţi pentru ceasuri întregi înaintea unui capuţiner sau a unui şvarţ, uneori învăluiţi în fumul ţigărilor, care-l făcea pe N. Iorga să creadă că le şi obnubila inteligenţa.

Bucureştii n-au avut, ca Iaşii, un singur cenaclu, un unic necontestat călăuz literar, un bloc scriitoricesc unitar, nici băutori de legendă, ca Păstorel, care, însă, la ocazii solemne, se punea la “ştaif” ca nimeni altul, şi vestimentar şi în alocuţii. Ca şi cum ar fi fost adepţii dictonului “variatio dilectat”, scriitorii capitalei noastre preferau fixaţiei, mutaţia, care a fost şi axa filosofiei dezabuzate a lui Montaigne.”

(Șerban Cioculescu – “Amintiri literare bucureştene”, 1973)