Sa ne intelegem: nu e prima criza. Protagonistul a avut deja parte de destule crize. Incercari. Greutati. Obstacole. Nu-i spunem “moment de criza” nici pentru ca e ultimul de acest fel (desi e!). Faptul ca e ultimul obstacol ramane secundar, ca importanta, pentru natura lui. Ii spunem asa pentru a sublinia ca, de data asta, e o criza, calitativ vorbind, superioara celor anterioare. Nu e doar o incercare inimaginabil de greu de surmontat din punct de vedere fizic si intelectual, e si foarte solicitanta sufleteste. O incercare teribila, da, dar mai ales diabolica.

Nu mai infrunta raul in stare pura – infrunta raul deghizat in bine.

Ne scriem premisa spontan, fara sa stam prea mult pe ganduri, și bine facem. In mod ideal, orice poveste (orice poveste, nu orice narare de intamplari!) ascunde, cu sau fara stirea autorului, o tema. Un mesaj. “Morala povestii”. Basic stuff, da. Numai ca ea rareori reuseste sa fie recunoscuta de catre autor in timp util incat sa-i serveasca drept calauză in coplesitorul hatis de detalii pe care il presupune o poveste. Asa stand lucrurile, cea mai neinspirata miscare e să-i dai inainte. Sperand, cu un (mult prea) tineresc optimism, ca iese treaba de la sine.

Nimic mai riscant, mai consumator de timp. In loc, asuma-ti mai curand “riscuri calculate”. Arunca o privire in finalul poveștii tale, doar el e in masura sa-ti descopere ce vrei, de fapt, sa spui. Valoarea povestii tale. Viziunea ta. Filosofia ta.

Odata scoasa la lumina ea e cea care te ajuta sa-ti scrii restul povestii, aducandu-ti claritatea si unitatea de care ai nevoie.

Observ iar si iar in ce impas sacaitor se regasesc cei carora le e teama de camera. Blocajul, sentimentul de paralizie a mintii, care ii cuprinde.

Ce ingreuiaza si mai si situatia e ca o punem exclusiv pe seama felului de a fi (excluzand cu totul c-ar exista vreun leac viabil la chestia asta). Nu incape discutie ca tine si de ADN, o vezi mai degraba la firile constiente de sine. Ceea ce nu inseamna ca e vreo treaba batuta in cuie. Solutia, si pentru genul asta de frica, e aceeasi ca pentru oricare alta: curajul. Curajul si realizarea faptului ca si alții au defectele lor.

Publicul se recunoaste intr-un protagonist gratie a doua elemente: dorinta lui (constienta) si problema morala cu care se confrunta. Dorinta si nevoie, asa-zicand.

Dorinta este cea care conduce povestea intrucat publicul doreste sa-l vada pe erou reusind. Problema morala, pe de alta parte, reprezinta provocarea, efortul, chinul, cazna de a intelege cum se cuvine sa se traiasca alaturi de altii (“l’enfer c’est les autres!” ) si este ceea ce publicul asteapta ca eroul sa rezolve. Viata nu vine cu manual de instructiuni.

Tell the true (but also the right) story.

Provocarea de a oferi unei case privirea de care are nevoie pentru ca cineva să-şi recunoască visurile în ea.

PS: O ispravă realizată împreună cu Daniel Dobre şi Radu Ungureanu.

]]> Colturi de Bucuresti http://www.colturidebucuresti.net/?p=2851 2018-01-25T10:32:48Z 2018-01-25T09:46:59Z

Dialogurile proaste spun ce vor sa spuna pe la mijlocul lor. Talcul lor se ascunde undeva la jumatate, lasand restul frazei sa devina redundant. Vorbarie. Interjectii, cuvinte dispensabile, pedanterie gramaticala se aduna, toate, in special la finalul propozitiilor. Oferind cateva secunde bune de plictiseala spectatorului. Riscand sa-i piarda atentia.

Sanatos e, dimpotriva, sa hranesti interesul si atentia publicului. Lasa ce vrei sa spui la finalul frazei. Amana sensul pana la ultimul cuvant. Nu vinde poanta prea devreme.

Fii retoric!

]]> Colturi de Bucuresti http://www.colturidebucuresti.net/?p=2825 2018-01-25T09:12:53Z 2017-12-13T12:47:50Z

Continue Reading]]>

Dialogurile nu sunt sueta. Asculta o conversatie si-ai sa vezi ca nu iti doresti asa ceva intr-un scenariu. Sunt mult prea multe balbe, intreruperi, repetitii fara sens, un amestec cel mai adesea inexpresiv si inutilizabil. Sigur, pentru ca dialogurile fac parte din viata, ele trebuie sa faca parte si din poveste. Din poveste, da, dintr-o poveste “in imagini” insa, cu mult mai putin.

Prin natura lui, scenariul cere inainte de toate o exprimare vizuala. Nu pune cuvinte in gurile personajelor decat dupa ce ai epuizat toate actiunile fizice in masura sa spuna acelasi lucru. Altfel zis, lasa schimbul de replici sa ramana o solutie de avarie (sau macar de a doua instanta). Ingaduie, pe cat posibil, dialogurilor sa joace un rol minor, sa serveasca mai curand caracterizarii personajelor decat avansarii povestii.

Asta va permite cinemaului sa se deosebeasca de celelalte arte narative prin ce are el mai propriu: miscarea. Iar dialogurilor, in exemplele lor reusite, sa procure povestii un binevenit strat simbolic.

]]> Colturi de Bucuresti http://www.colturidebucuresti.net/?p=2799 2017-12-08T12:58:58Z 2017-12-08T12:52:30Z

Continue Reading]]>

O poveste in care eroul nu sufera o schimbare, prefacerea in creuzetul necazurilor pe care scenaristul i le asterne inainte, nu este tocmai poveste. O poveste, in sensul deplin al cuvantului, este o “metafora a vietii”. Tocmai pentru ca in viata situatiile-limita sunt schimbatoare de caracter (for better or for worse), tot asa trebuie sa fie ele si in poveste.

Prin urmare, nu te gandi la protagonistul tau ca la o persoana completa, cu o fire definitiva. Sanatos e, dimpotriva, sa percepem protagonistul mai curand ca pe un spectru de posibilitati. Ca pe un divers registru de moduri de a fi. Iar asta inca de la inceput. Speri ca protagonistul tau sa dobandeasca in final maturizarea care il va implini, fa la inceput din el exemplul suprem de naivitate. Vrei ca eroul tau sa sucombe in cinism si resemnare, incepe prin a ne arata un personaj luminos, plin de elan si bunavointa. In acest fel, schimbarea de caracter este momentul in care protagonistul devine (sau esueaza sa devina!) persoana-care-a-fost-chemata-sa-devina de-a lungul intregii povesti. Adica personajul lui profund, un alterego mai concentrat, mai “esential”, opus versiunii lui initiale, asa cum ni s-a infatisat ea la inceputul filmului.

]]> Colturi de Bucuresti http://www.colturidebucuresti.net/?p=2791 2017-12-13T08:03:34Z 2017-12-07T15:45:45Z

Continue Reading]]>

Tranzactionam vise. Orice efort de marketing isi propune o scoatere din anonimat a clientului, inghitirea unei portii serioase din invizibilitatea care il inconjoara. Intreprindere nu tocmai usoara, avand in vedere ca recompensa ravnita este tocmai atentia (adica moneda noastra de toate zilele). Pentru atentie, bunul marketer trebuie sa ofere la schimb o poveste. O poveste nu doar buna, ci si spusa celor calificati s-o asculte. Confiscarea atentiei este ingaduita (si chiar celebrata) doar cu conditia prestarii unei asemenea fictiuni.

Pentru filmul aniversar al Fundatiei, provocarea a fost tot o poveste, povestea povestii celor zece ani de (nu tocmai usoara) existenta. Iata cum s-a copt ea la focul mic, dar statornic, al imaginatiei editorilor Maria Salomia Alexandru Radu, sound designerului Dan-Stefan Rucareanu (Smart Sound Studios) si a subsemnatului.

PS: Pentru propriile lor povesti, facute cadou filmului, un multumesc plin de recunostinta protagonistilor Sandra Ecobescu, Gabriel Brumariu, Daniela Bratu, Daniela Bratu, Angelica Maxim, Andreea Chebac, Diana Radu, Valentina Balasa Ario, Andreea Machidon, Adrian Sonka, Livia Gyongyosi, Anita Sterea, Nona Rapotan, Luna Popescu, Alin Comsa, Teodora Varzaru, Monica Neatu, Cristian Vechiu, Ertan Teodorescu, Vlad Manciu.

]]>