Barbu Cioculescu – Bucureşti, oraş frumos

<<…Altfel, oraş crescut alandala, pe mici măguri mâncate de câmpie, prăfos, bântuit de arşiţe, vara, troienit de zăpezi şi bătut de crivăţe, iernile, noroios, Bucureştii n-au avut catedrale în evul de mijloc, palate, în renaştere, n-au cunoscut barocul, nouveau-styl-ul, au trecut de la căscioare la blok-hausuri şi vilele de tip florentin-maur, inferior, sub acest aspect oraşelor transilvănene şibănăţene – nu mai puţin stăpân pe un specific mai pertinent cum nu se poate. Călători străini au sesizat farmecul oraşului, punându-l pe seama fantasticelor lui contraste. Plin de mistere pentru firile romantice, magic, în nuvele ale lui Mircea Eliade, Bucureştii ne dau din timp semnale că îi aparţinem. Motiv pentru care este bine să-i cunoaştem trecutul – începând cu cele frumoase, absente în testele de istorie. Să fim, atunci de acord cu doamna Graziella Doicescu, în evocarea acelor “lucruri frumoase întâmplate atunci”. O dată ce “ar fi minunat dacă ar mai exista şi astăzi. Pentru că noi, cei din vechea generaţie avem uneori impresia că trăim într-un oraş sălbatic, fără pic de respect faţă de cei în vârstă sau faţă de munca celorlalţi…”

Uneori…>>

(Barbu Cioculescu – “Bucureşti, oraş frumos”, în România literară nr. 3/2009)