Tudor Vianu

“Dâmboviţa străbătea Bucureştii într-un curs atât de sinuos, cu dese poduri legănate azvârlite de pe un mal pe altul, încât omul nu ştia când se găseşte pe partea stângă sau dreaptă a râului. Când apele veneau mari, cartiere întregi erau inundate. Umezeala se infiltra în temelia caselor şi se urca până la cornişe. O mare construcţie, palatul unui Ghica, se prăbuşeşte, ros de umezeală. Mişună totuşi, pe străzile din jurul Dâmboviţei, o lume întreagă de negustori şi breslaşi, tabaci şi şelari, zlătari, ceaprazari, cojocari, blănari, croitori, cavafi, curelari, bogasieri,braşoveni, lipscani, brutari, cârciumari şi măcelari. Zarafii îşi scoteau micile lor cutii de lemn pe patru picioare şi îşi vindeau galbenii şi mahmudelele. Din malul Dâmboviţei se desfăcea printre grădini drumul care urca spre Mitropolie şi către dealul Filaretului. Era un loc păduros, cu arbori seculari, printre care, în nopţile de vară, nu mai conteneau cântecele şi petrecerile.”

(Tudor Vianu, despre Bucureştii lui Anton Pann)