Geo Bogza – Orele oraşului

“Şase dimineaţa este ora periferiilor: în dosul perdelelor murdare, făcute dintr-un metru de americă, încep să se agite umbre. E ora când se aprind lămpile. La 6 dimineaţa, de jur împrejurul Bucureştiului, zeci de mii de mâini se întind spre lămpile agăţate în perete şi fac lumină. O mână ridică sticla afumată, iar cealaltă duce chibritul deasupra fitilului.

Pentru a face lumină la periferie e nevoie de amândouă mâinile. În centru, ajunge un singur deget – şi lumina tâsneşte din becuri. Dar la 6 dimineaţa, nimeni nu aprinde lumina în centru. Pentru oamenii din centru ora aceasta e poate cel mult ora viselor.

(…) Paturile pe care le părăsesc oamenii [de la periferie] sunt paturi de scânduri. Sunt paturi tari, care rămân goale la 6 dimineaţa.
Sunt fel de fel de paturi în Bucureşti. Cu cât mergi mai spre centru, cu atât paturile sunt mai moi şi oamenii le părăsesc târziu.”

(Geo Bogza – “Orele oraşului”, 1938)