Catherine Durandin – București. Amintiri și plimbări

“Bucureștiul nu este un mic Paris, însă forfoteala sa, contrastele sale arhitecturale, intruziunile ruralului în inima sa și cartierele sale dezarticulate incită imaginația să creeze o coerență. Această coerență nu este arhitecturală, ci afectivă. Ea emană din ambianță. Toți cei care au scris despre București, toți călătorii insistă asupra intensității și pregnanței zgomotelor și parfumurilor Bucureștiului; zgomotele, amestec de tropăit de cai și zăngănit de tramvaie, rumoarea mulțimii întreruptă de strigătele aspre și plângăcioase ale țiganilor cerșetori. Și indiferent de referințele la eleganța celor care ieșeau pe atunci la promenadă pe Calea Victoriei, acel drum lung și sinuos nu are nimic, dar nimic în comun cu ordonarea riguroasă de pe Champs Elysées.”

(Catherine Durandin – București. Amintiri și plimbări, 2003)