Serban Cioculescu – Anticarii de altadata

“În anii interbelici erau două feluri de anticari: cei mai mulţi cu etalaje pe o mare porţiune din cheiul Dîmboviţei sau pe la răspîntii, ceilalţi, instalaţi în prăvălii proprii sau la Casa Anticarilor, de la Vama Poştei. Această rezidenţă a lor, în formă ovală, de care beneficiau numai cinci sau şase anticari, le fusese pusă la dispoziţie în urma intervenţiei celui mai ilustru al lor protector: l-am numit pe profesorul N. Iorga, care din adolescenţă şi pînă în pragul sfîrşitului îi frecventa aproape zilnic.”

(Serban Cioculescu – “Anticarii de altadata”, 1973)